Inca il simt aici.Aproape ca nu simt potopul din jurul meu,furia vantului,dar inca simt,undeva in mine,un gol.Un gol care nici nu il va umple cineva prea curand.
L-am asteptat prea mult fara sa epuizez in asteptare.Aproape deloc.
Si asta pentru ca singurele lucruri frumoase din viata mea sunt strans legate de el.De imbratisarile lui.Chiar daca dureaza cateva secunde.Ma fac fericita cateva ore,zile chiar.Cum sa imi pot explica ca am nimic fara el?!
A reusit sa se instaleze ca fiind intotdeauna al doilea gand,ca un fundal.Este in fiecare 'eu',in fiecare respiratie,in fiecare zambet.Este aici in fiecare moment.Chiar daca doar in imaginatia mea bolnava.In fiecare moment in care sunt fericita,el este in gandul meu.Pentru ca doar asa as putea sa imi impart bucuria cu el.
Dar sunt convinsa ca timpul le va rezolva pe toate.Pentru ca nimic nu imi doresc mai mult decat sa fie.Si el nu stie asta.Pentru ca sunt nevoita sa arat un zambet fals care ascunde mii de lacrimi.Si pentru ca sunt nevoita sa ii spun ca sunt bine...asta pentru ca lui nu i-ar pasa daca ar stii.Nu i-ar pasa . . .
Si urasc tot ce sta intre noi.Chiar si aerul dintre noi.Urasc fiecare pas,fiecare persoana care sta intre noi.
Si asa am ajuns sa visez la 'noi',la un 'noi' care nici macar nu exista.Un 'noi' care este de fapt,doar 'eu' . . .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
asta imi aduce aminte de melodia de la dana care zicea ceva de genu"am nimic fara tine si tot ce-i mai frumos in viata mea e doar din vina ta"..lasa timpul.el le rezolva pe toate..
RăspundețiȘtergerepff, e geniala <3
RăspundețiȘtergeream inceput sa urasc momentele cand ma intreba ce am .. cum ai spus si tu, nu cred ca l-ar ajuta cu ceva sa stie ce simt cu adevarat..
RăspundețiȘtergere