Amintirile ii circulau in minte ca un avion supersonic fara sa inteleaga nimic.Doi oameni mergeau de mana pe sinele trenului…dorind sa pluteasca spre infinit….si apoi nimic.
Timpul ciatrizase usor ranile.Incerca sa se dea usor jos din pat si sa dea ochi cu lumea.Se taraste usor pana la fereastra si isi arunca privirile departe….la milionane de kilometri distanta.De fapt nu stia sigur daca distanta pana la el se masoara in kilometrii.Ar fi putut sa o masoare in pasi,in lacrimi,in vise,in sperante,in telefoane,in zambete,in promisiuni,in dulci minciuni, in iluzii…sau pur si simplu in nimic.
Odata avusese ocazia sa-i simta buzele pe gatul ei,sa ii simta mainile jucandu-se cu parul ei,sa respire acelasi aer.Si uneori se intreba daca chiar s-a intamplat.
A avut ocazia sa strabata mii de kilometrii ca sa fie impreuna …cateva clipe,pentru ca apoi sa plece si mai departe decat fusese vreodata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu