vineri, 12 iunie 2009

SALVATI PADUREA TRIVALE!!!


Sâmbătă, 13 iunie 2009, de la ora 11.00, în Piaţa Primăriei Piteşti va avea loc un miting de protest, împotriva defrişărilor şi a împroprietăririlor făcute ilegal, sub nepăsare şi chiar conlucrarea autorităţilor locale. Ca piteşteni, trebuie să ieşim cât mai mulţi, să arătăm că ne pasă de unul dintre cele mai mari şi mai vechi parcuri din ţară. În următorii ani, parcul Trivale va ajunge doar un cochet cartier de vile, deţinut de cei care, în ultimii 20 de ani, au prădat ca la drumul mare acest judeţ. Aleile vechiului parc vor fi doar drumuri de acces către vilele de prost gust! Nu-i lăsa pe miliardarii de carton să-ţi fure parcul! Vino alături de noi!
După mitingul din faţa Primăriei, de la ora 11.45 ne vom deplasa în marş către Direcţia Silvică, aflată în parcul Trivale. Acţiunea este organizată de Asociaţia Fan Club FC Argeş, împreună cu mai multe organizaţii de tineret. Toate propunerile de colaborare la această acţiune, din partea mass-mediei, instituţiilor publice sau altor ONG-uri, sunt binevenite.
Publicat de Dan Badea la 10:53 0 comentarii
Etichete: militantism
Padure rasa de pe suprafata pamantului!
Conform art. 24 din Legea 1/2000, pădurile care au statut de rezervaţie naturală sunt exceptate de la retrocedare. Pădurea Trivale a fost inventariată ca rezervaţie naturală de către Direcţia Silvică Argeş în 2001, când printr-un ordin al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Apelor a fost stabilit că este exceptată de la retrocedare. Cu toate acestea autorităţile locale din Argeş, au găsit o „portiţă” prin care doi cetăţeni din Bascov au fost puşi ilegal în posesie pe 32 de ha din Pădurea Trivale. Alte 10 ha au fost cumpărate de fostul patron al „Pieţei Italia”,Tony Lombardo. Ultimii 12.000 mp de din Rezervaţia Naturală Trivale tocmai au fost defrişaţi zilele trecute, pentru a face loc altui cartie rezidenţial de vile.
Publicat de Dan Badea la 10:42 0 comentarii
Etichete: trist
Ziarul Top-Guvernul se interesează de scandalul retrocedărilor în Pădurea Trivale
Scandalul retrocedărilor de terenuri în parcul Trivale este departe de a se fi stins. Deputatul de Topoloveni al PSD Filip Georgescu, membru al Comisiei pentru Agricultură şi Silvicultură din Camera Deputaţilor, a anunţat ieri că în acest caz vor fi făcute verificări de către „organele abilitate“. „Vor fi controale în cazul retrocedării pădurii Trivale. O să vină în Argeş echipe de control de la Ministerul Agriculturii şi Pădurilor, dar şi de la Regia Naţională a Pădurilor. Eu cred că sunt şanse de 100% să se anuleze retrocedările respective din Trivale. Pe de altă parte, susţin în continuare că de vină pentru această situaţie sunt liberalii care au făcut legea 247 privind fondul funciar şi cei de la Inspectoratul de Regim Silvic de la Ploieşti, cei care au făcut mult rău pentru judeţele pe care le au în subordine, printre care şi Argeşul.“, a spus Filip Georgescu.
Publicat de Dan Badea la 10:40 0 comentarii
Etichete: sperante
Jurnal de Argeş-Se coace un cartier de vile uriaş în inima pădurii Trivale

Se înşeală amarnic cel care crede că împroprietăririle ilegale făcute pe 400 hectare în Parcul Trivale, cu largul concurs al organelor silvice, primăriilor şi comisiei judeţene de fond funciar, au avut ca scop protejarea stratului de ozon, ori conservarea acestui simbol celebru al Piteştiului. Nici vorbă. Întreg jaful silvic din ultimii ani, făcut metodic, cu maxim talent infracţional, n-avea alt punct final decât distrugerea Pădurii Trivale, prin defrişări bezmetice care să lase loc viitoarelor cartiere de vile şi blocuri, multe aflate deja în faza de proiect. Jurnalul de Argeş a reuşit să pună mâna pe un astfel de proiect, de-a dreptul sinistru prin dimensiunile sale, din care reiese cum nu se poate mai limpede ce soartă îi este rezervată Parcului Trivale. Asta în cazul în care nu se reuşeşte anularea actelor de proprietate acordate ilegal într-o pădure care a fost dintotdeauna a statului, fapt care, conform legii, ar fi trebuit să împiedice orice împroprietărire.

Un cartier de vacanţă, întins pe aproape 10 hectare situate în inima Pădurii Trivale, este proiectul imobiliar la care facem referire şi ale cărui detalii am reuşit să le obţinem. Culmea, el nu aparţine nici măcar unuia din proprietarii puşi fraudulos în posesie în Parc, ci unui cetăţean de origine străină, pe nume Pellino Tobia, în numele unei firme, SC Pro Civitas SRL Piteşti, cu sediul într-un apartament de pe B-dul Petrochimiştilor. Ajuns în posesia celor aproape 10 ha de pădure cel mai probabil în urma unui contract de vânzare-cumpărare, acest Pellino Tobia n-a stat mult pe gânduri şi a alcătuit proiectul unui ditamai complex imobiliar situat în zona străzii Constantin Dobrogeanu Gherea, intitulat „Locuinţe de vacanţă şi obiective sociale şi turistice”, a cărui realizare presupune scoaterea din fondul forestier, mai pe şleau spus defrişarea, a unei suprafeţe de aproape 8,5 ha de pădure. În contractul încheiat în urmă cu numai o lună şi jumătate cu Ocolul Silvic Piteşti, pentru paza şi prestaţiile silvice realizate pe cele 9,7 ha, datele despre proprietar, firma Pro Civitas, sunt foarte sumare. Există doar adresa acesteia, cum spuneam, într-un apartament din B-dul Petrochimiştilor, şi reprezentantul acesteia, Pellino Tobias, fără a fi menţionate însă şi codul fiscal, ori contul societăţii. În aceste condiţii, nimeni nu te poate împiedica să te întrebi dacă nu cumva este vorba de cine ştie ce firmă fantomă, ori dacă Pellino Tobias nu este vreun interpus, scos la înaintare doar ca să-i camufleze pe adevăraţii beneficiari ai proiectului imobiliar. Cert este că, studiind datele acestuia, îţi poţi da seama că nu este o jucărie, ci un plan a cărui realizare necesită sume de ordinul milioanelor de euro. Proiectul, realizat de firma Arhiama Grup SRL Piteşti, cuprinde, pe cea mai mare parte din suprafaţa pusă la bătaie, ridicarea de case de vacanţă, mai exact 40 de case P+1, cu suprafaţa construită de 200 mp şi alte 21 de case P+2, cu suprafaţa construită de 500 mp. În total, peste 60 de vile, deci un adevărat cartier ridicat în inima Parcului Trivale. Pe lângă asta, proiectul mai cuprinde construcţia de cabinete medicale, o grădiniţă, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport şi agrement, vestiare şi săli de sport, parcări, alei pietonale şi străzi, ba chiar şi o piscină. Foarte riguros, proiectantul a întocmit şi o hartă prin satelit a zonei pe care urmează să fie construit cartierul de vacanţă, peste pădurea de culoare verde fiind suprapuse schiţele cu casele şi toate celelalte acareturi ale cartierului, realizate profesionist, artistic chiar. Ce să mai spui, văzând aşa ceva? Adio Pădurea Trivale! Pentru că, dacă nimeni nu pune piciorul în prag şi nu împiedică asemenea planuri imobiliare, cartierele precum cele de mai sus, aflate deocamdată doar în faza de proiect, vor apărea ca ciupercile după ploaie, luând locul pădurii care se identifică, practic, cu Piteştiul.

Directorul Davidescu se teme că există mai multe asemenea proiecte imobiliare
Directorul Direcţiei Silvice Piteşti, Gheorghe Davidescu, ne-a confirmat existenţa acestui proiect imobiliar şi spune că el confirmă “planul diabolic” pus la cale pentru distrugerea Pădurii Trivale. La fel ca toată lumea, directorul Davidescu se teme că acest proiect nu este unul singular, la fel ca el putând să mai existe şi altele, la fel de “grandioase”. “Este incredibil până unde s-au gândit să meargă cu jaful! În doi-trei ani, dacă “băieţii” care au regizat toată treaba rămâneau pe poziţie, era prăpăd. Nu ştiu cum mai pot dormi noaptea, ştiind ce-au făcut”, declară actualul şef al Direcţiei Silvice. Care ne-a dezvăluit faptul că a reuşit să obţină un document oficial datat din anul 1941, din care reiese cât se poate de limpede că suprafaţa de aproape 500 ha a Parcului Trivale, în care s-au făcut împroprietăririle ilegale de acum, a fost a statului şi înainte de venirea comunismului. Fapt care elimină orice pretenţie a proprietarilor inventaţi şi puşi în posesie fraudulos, ba mai mult, este o excelentă armă în mâna actualului prefect, Marcel Proca, de a declanşa operaţiunea de anulare a actelor de proprietate din Pădurea Trivale.
Publicat de Dan Badea la 10:34 0 comentarii
Etichete: dezvaluiri
Ziarul Argesul-Afacerile Imobiliare au ras Padurea Trivale!
Din toată Pădurea Trivale, în baza diferitelor legi funciare, peste 300 de hectare au fost restituite. Cea mai mare parte a terenului a fost şi defrişat.

Cetăţeni din Miceşti, Răteşti sau alte comune au devenit astfel proprietari în Parcul Trivale, acolo unde este ilegal să tai copaci. „Proprietarii“ au vândut rapid la alţii şi, tot aşa, terenul a ajuns… acolo unde trebuia, după o a doua sau a treia vânzare. Citiţi în pagina 4 articolul „Din Pădurea Trivale a mai rămas 20%. Restul e la băieţii deştepţi!“

Simpozion de-a dreptul inocent de Zilele Mediului, în care s-a atras atenţia asupra importanţei pădurilor şi a pericolului generat de defrişările masive. Au fost cuvântări demne de un cenaclu literar, câţiva studenţi au citit referate despre ce frumoasă e natura şi cât de mult o distrugem noi, oamenii. ªefi de instituţii de mediu, o mulţime de silvicultori – care, între noi fie vorba, s-or fi simţit cu musca pe căciulă când a venit vorba de defrişări - vicepreşedintele C.J. Argeş Florin Tecău, subprefectul Ion Cârstoiu şi prefectul Marcel Proca. Acesta din urmă a dat şi un semnal mai mult de încurajare, pe care aşteptăm să îl vedem şi materializat.


Prefectul a anunţat că a cerut Primăriei Piteşti, Oficiului Judeţean de Cadastru şi Direcţiei Silvice să îi pună la dispoziţie documentele din ultimii patru ani care au stat la baza eventualelor puneri în posesie în Pădurea Trivale. „Din nefericire, asistăm şi la noi în judeţ, în oraş chiar, la goana unor indivizi după câştigurile facile şi foarte profitabile pe care le oferă afacerile imobiliare, neglijând importanţa pădurii pentru viitorul copiilor noştri. De aceea, e nevoie de implicarea tuturor instituţiilor statului pentru a bloca acest fenomen. Din câte ştiu, Pădurea Trivale este o zonă exceptată de lege de la retrocedări. Dacă voi constata că aceste retrocedări şi puneri în posesie în Pădurea Trivale au fost făcute fraudulos, o să cer în instanţă anularea titlurilor de proprietate emise pentru suprafeţele de teren respective”, a declarat Marcel Proca. Prefectul, silvicultorii şi restul alaiului au fost ulterior într-o poieniţă unde au plantat arbori. Fragili, atât de mici în faţa proporţiilor dezastrului care avea să se ivească la 500 de metri mai încolo de ei...
Drumul Găvana - Trivale, schilodit de retrocedări
Dezastru ecologic şi urme de interese mafiote aveau să se întrevadă acolo. Hectare întregi defrişate din pădurea, sursă de oxigen şi care reprezintă oaza de linişte a piteştenilor. Nici drumul forestier pe care Primăria Piteşti vrea să îl deţină şi să-l transforme într-o stradă care să facă legătura rutieră între cartierele Găvana şi Trivale nu mai este întreg. Practic, Direcţia Silvică ar fi trebuit să acorde municipalităţii o... transmitere de o jumătate de hectar, care ar fi însemnat şi lărgirea, în stânga şi dreapta, cu un metru sau doi pentru modernizarea drumului. Stupoare însă, în ambele părţi ale drumului au fost făcute retrocedări, astfel că planul Primăriei Piteşti este pus în pericol. „Nu mai este pădurea statului, este pădure privată!, a exclamat directorul Direcţiei Silvice, Gheorghe Davidescu. În Pădurea Trivale numai pe Legea 247 sunt, în prezent, date peste 160 de hectare. Legea 247 spune că vechii proprietari revin la vechea pădure. Niciunul dintre aceşti proprietari care ocupă acum această pădure, şi dacă ar fi fost voie să se retrocedeze, nu avea ce căuta aici, pentru că nu a avut niciodată pădure aici. Pădurea Trivale este dată unor băieţi deştepţi”, a continuat acesta. Conform lui Davidescu, actualmente, în Pădurea Trivale sunt 300 de proprietari, care au ajuns în această situaţie prin vânzări succesive. Dintre aceştia, doar unul singur, din Bascov, a avut în Pădurea Trivale 16 hectare şi se poate spune că avea dreptul să primească pădure aici, deşi această pădure, conform legii, nu trebuia dată persoanelor private. „Singura care a mai rămas a statului este bucata de pădure de la Schit, până la Jandarmi şi până la Direcţia Silvică. A mai rămas nedată circa 20% din întreaga suprafaţă a Pădurii Trivale”, a specificat Davidescu. În Găvana, alte patru hectare au fost retrocedate şi apoi defrişate, pentru a lăsa loc vilelor şi zonelor rezidenţiale. Terenurile din spatele ªcolii Nr. 15 oferă un peisaj dezolant în prezent. Împroprietărirea s-a făcut pe Legea 18, iar actualul proprietar a obţinut aprobarea de defrişare motivînd că va face aici un obiectiv social, un azil de bătrâni, se spune.
O „suveică”... imobiliară
De altfel, în baza datelor oferite de inspectorii de la Direcţia Silvică, se pare că din toată Pădurea Trivale, în baza diferitelor legi funciare (1, 18, 247), peste 300 de hectare au fost restituite. Cea mai mare parte a terenului a fost şi defrişat. Aşa se face că cetăţeni din Miceşti, Răteşti sau alte comune au devenit proprietari în Parcul Trivale, acolo unde este ilegal să defrişezi. „Proprietarii” au vândut rapid la alţii şi, tot aşa, terenul a ajuns unde trebuia să ajungă, după o a doua sau a treia vânzare.
Dacă s-a putut
în Piatra Craiului...
Cine ar fi vinovaţi? Cei care şi-au pus semnătura pe protocolul de predare între Ocolul Silvic şi Primărie, cei de la I.T.R.S.V. de la Prahova, prea departe de Argeş pentru a face verificări, până şi cei de la Agenţia de Mediu, care au dat aviz pentru construire într-o zonă unde aşa ceva era totalmente ilegal. Astfel de persoane pot fi trase la răspundere. Cine credeţi însă că va reuşi să realizeze această revoluţie, cine credeţi că va fi în stare să dea în mafia lemnului şi a afacerilor imobiliare, când la mijloc sunt milioane de euro? Pe rol este deja un proces cu privire la una dintre defrişările din Trivale. Justiţia va da un răspuns, însă până atunci putem pune pariu că vor mai fi ridicate câteva vile, un ansamblu rezidenţial, acolo. Între timp, în mijlocul Piteştiului, au căzut sub lanţul drujbelor şi al intereselor imobiliare sute de arbori seculari. Niciun deranj. În definitiv, a fost distrusă toată vegetaţia, până acum vreo 10 ani virgină, de arbori seculari, de o valoare inestimabilă, din - atenţie! - Rezervaţia naturală Piatra Craiului! În România, mafia lemnului şi a imobiliarelor a chelit o rezervaţie naturală din Argeş, sute de hectare din alte păduri argeşene şi a chelit şi Parcul Trivale. Măcar de această dată, poate, anchetele nu se vor opri doar la o simplă atenţionare în presă, iar celor care au devenit peste noapte milionari în euro le va bate cineva la uşă pentru a-i „întreba de sănătate”.
Publicat de Dan Badea la 10:30 0 comentarii
Etichete: dezvaluiri
Daca Parcul Trivale nu va deveni rezervatie, va disparea!

În ultimii trei ani, peste 300 de hectare din Pădurea Trivale, cea mai mare pădure din Piteşti , au fost retrocedate unor reali sau falşi proprietari ori moştenitori, informează corespondentul Informatia.ro .

Mai mult, unele firme au început construirea de cartiere rezidenţiale, iar defrişările continuă. La sesizarea directorului Direcţiei Silvice Piteşti, Gheorghe Davidescu, prefectul de Argeş a decis să intervină pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din Pădurea Trivale. El le-a solicitat parlamentarilor de Argeş să propună un un proiect de lege prin care pădurea să fie declarată parc natural. În ceea ce priveşte construcţiile care au fost deja ridicate, reprezentantul Guvernului a dat de înţeles că acestea ar putea fi dărâmate dacă legea va avea prevederi în acest sens.
Publicat de Dan Badea la 10:25 0 comentarii
Etichete: sperante

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu